CartePremium.ro, magazin online de carti si cadouri premium, recomanda cititorilor www.SMARTfinancial.ro carti de afaceri utile oricarei persoane ce doreste sa progreseze profesional, mai ales in perioada de criza, in care instruirea personala este mai importanta decat oricand, pentru cresterea eficientei.
Contabilitatea costurilor: o abordare manageriala este unul dintre cele mai bune manuale în domeniu. Cartea a suportat 11 ediţii (traducerea în română s-a făcut de pe ultima ediţie).
Contabilitatea costurilor oferă managerilor datele-cheie în scopuri de planificare şi control, date care vor intra în calculaţia costurilor produselor, ale serviciilor şi ale costurilor aferente clienţilor. Subiectele tratate în carte prezintă o valoare deosebită şi pentru managementul financiar personal. Iată temele-reper din manual: Bazele contabilităţii costurilor, Instrumente de planificare şi control, Informaţii privind costurile pentru luarea deciziilor, Repartizarea costurilor şi a veniturilor, Calitatea şi producţia în timp real, Deciziile privind investiţiile şi sisteme de control managerial.
Partea teoretică este temeinic asigurată practic cu multiple exemple "vii" privind formarea costurilor la unele dintre cele mai cunoscute firme mondiale: Mitsubishi, McDonald’s Corporation, Levi Strauss, Polysar ş.a. Totodată, viitorilor specialişti li se propune, aproape la fiecare capitol, un studiu de caz video de la întreprinderea respectivă sau li se oferă o adresă electronică a întreprinderilor-mamut, cu un site special, în care studentul va găsi un şir de materiale complementare la politica financiară a acestor organizaţii. Capitolele se încheie cu un set de materiale recapitulative. Autorii lucrării sînt specialişti de înaltă clasă de la prestigioase universităţi americane: Charles T. Horngren şi George Foster predau la Stanford, Srikant M. Datar reprezintă Harvardul.
.